Pianistul FLORIAN MITREA cântă RAVEL la Sala Radio

Pianistul FLORIAN MITREA cântă RAVEL la Sala Radio

Ce ați mai ascultat dintre lucrările lui RAVEL, celebrul creator al Bolero-ului ? Vineri, 31 mai 2024 (de la 19.00), la Sala Radio, ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă propune La Valse și Concertul în sol pentru pian și orchestră, două partituri ale marelui compozitor francez. Invitat special al serii este pianistul multipremiat internațional FLORIAN MITREA, care în 2018 a câștigat Festivalul Internațional de Pian de la New York, ceea ce a dus la debutul său în celebra sală de concerte Carnegie Hall din același oraș american.
Florian Mitrea este câștigătorul Concursului de Pian Royal Overseas League (Londra) și este, de asemenea, laureat la Concursurile Internaționale de Pian de la Glasgow – 2017, Saint Priest – 2017, Hamamatsu – 2015 și München ARD – 2014. Florian Mitrea a susținut concerte și recitaluri în săli precum Studiourile Radiodifuziunii Bavareze din München, Rokoko-Saal din Bayreuth, Stadtcasino din Basel, Bunka Kaikan din Tokyo, Centrul de Arte din Seul, St Martin-in-the-Fields și Steinway Hall – Londra ș.a. Este decorat cu Medalia de Argint de către Ordinul Muzicienilor din Marea Britanie.
Evenimentul se va derula sub bagheta unei alte prezențe speciale la Sala Radio: dirijorul italian GIUSEPPE MENGOLI, laureat în 2023 cu premiul I al Concursului Mahler (Germania). Seara se va încheia cu suita Pasărea de foc (versiunea din 1945), lucrare semnată de STRAVINSKI. Baletul a fost compus pentru stagiunea din 1910 a celebrei companii de dans Ballets Russes (fondată de impresarul Serghei Diaghilev) și premiera absolută a avut loc la Opera din Paris, pe 25 iunie 1910, fiind un succes de public imediat.

La finalul concertului, pianistul Florian Mitrea va oferi publicului o sesiune de autografe, în foaierul central al Sălii Radio, pe albumul Florian Mitrea. Beethoven – Unending, apărut la Editura Casa Radio.
Titlul albumului este împrumutat de la E.T.A. Hoffmann care, într-o recenzie din 1810, vorbește despre „dorul nemărginit” („unendlich”) pe care-l stârnește muzica lui Beethoven. Calitatea nemărginită, infinită a muzicii lui Beethoven îl transformă într-un simbol fără de timp și fără de frontiere al civilizației și spiritualității umane. – Florian Mitrea – extras din textul de prezentare a albumului

Dirijorul italian GIUSEPPE MENGOLI este câștigătorul premiului I al Concursului Mahler – 2023. În săptămâna care a urmat succesului său de la Bamberg, Giuseppe a fost rugat să dirijeze un program complex, care includea „Ein Heldenleben” de R. Strauss la pupitrul Wiener Symphoniker. În noiembrie 2023, Giuseppe s-a întors la Bamberger Symphoniker pentru a-l înlocui pe Herbert Blomstedt într-un termen foarte scurt, ceea ce a dus la un concert aclamat de critici. A lucrat din nou cu orchestra în februarie 2024, pentru o producție Bayerische Rundfunk și va reveni la Bamberg pentru concerte în luna iulie.
În stagiunea 23/24, Giuseppe a debutat cu orchestrele de la RAI Torino, Opéra Marseille și urmează să debuteze cu Filarmonica din Rotterdam, Bruckner Orchester Linz, Orchestre de la Suisse Romande ș.a. Punctele de atracție ale stagiunii 24/25, includ debutul cu Philzuid (Olanda), Orchestra Simfonică din Bochum (Germania), Orchestra della Svizzera Italiana (Elveția), Orchestre Philharmonique de Luxembourg, Filarmonica din Dresda, Filarmonica din Bremen, Orchestra de Cameră din Viena etc.
Cariera de dirijor a lui Mengoli a început ca urmare a pasiunii și interesului tot mai profunde pentru arta de a dirija, pe care a explorat-o în timpul activității sale de concertmaestru în orchestre de tineret și profesioniste, începând de la vârsta de 16 ani. A lucrat apoi în poziția de concertmaestru și ca dirijor asistent cu Oleg Caetani, Daniel Barenboim, Christoph König și John Axelrod, cu ansambluri ca Real Orquestra Sinfonica de Sevilla, Sinfonica di Milano și orchestrele de la Opera din Oslo și Opera Regală din Londra – Covent Garden.

Descris de Martha Argerich ca fiind „un tânăr pianist remarcabil”, FLORIAN MITREA s-a născut la București, dar este stabilit în Marea Britanie din 2008. Absolvent și profesor la Academia Regală de Muzică din Londra, este un solist premiat, cu o carieră internațională de interpret și profesor.
Florian Mitrea a fost dublu laureat la Concursurile Internaționale de Pian Scoția (2017), Hamamatsu (2015) și ARD München (2014). A câștigat categoria pian a Concursului de Muzică Royal Overseas League din 2018, iar de atunci cântă în mod regulat în cadrul proiectelor ROSL Arts. Anterior, Florian a fost câștigător al unui premiu major la Concursurile Internaționale de Pian Harbin – China (2018), St. Priest (2017) și James Mottram – Manchester (2016). A fost câștigătorul premiului cel mare la Festivalul Internațional de Pian de la New York din 2018 și, în consecință, a susținut spectacolul său de debut la Carnegie Hall.
În martie 2018, Academia Regală a anunțat că Florian a fost numit Asociat al Academiei Regale de Muzică (ARAM): o onoare acordată foștilor studenți care au avut o contribuție semnificativă la profesia muzicală.
Florian a concertat la Carnegie Hall din New York, în săli de concert din România, precum și în Austria, Belgia, Franța, Germania, Italia, Japonia, Olanda, Polonia, Portugalia, Coreea de Sud și Elveția. În Marea Britanie, a fost aplaudat în săli ca Bridgewater Hall, Manchester, Usher Hall, Edinburgh și Royal Concert Hall din Glasgow; St John’s Smith Square, King’s Place, St. Martin-in-the Fields, St. James’ Piccadilly, Steinway Hall și Draper’s Hall din Londra ș.a.
Florian rămâne și un muzician de cameră activ. Printre colaborările recente se numără spectacole cu violoniștii Chloë Hanslip și Thomas Gould, precum și cu cvartetele de coarde Heath și Skampa, toate la Școala și Festivalul Internațional de Vară Dartington. Și-a făcut debutul în cadrul Festivalului Internațional de la Lucerna, alături de clarinetista Anna Hashimoto. Concertează în mod regulat cu cvintetul de suflători al Annei – The Atea Quintet. Florian este curatorul propriului său festival de muzică din București, Festivalul Hoinar – un proiect axat pe educație și pe sprijinirea tinerilor pianiști la începutul dezvoltării lor.
Interpretări ale lui Florian au fost difuzate la BBC Radio 3 și Classic FM în Marea Britanie, la radio și televiziune în România (SRR și TVR), RTS în Elveția, RTE Lyric în Irlanda, France Musique și Südwestrundfunk (SWR2) și Bayerischer Rundfunk (BR-Klassik) în Germania.

Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical. De asemenea, concertul poate fi ascultat LIVE online, pe site-urile celor două posturi de radio, și prin intermediul aplicației Radio România, disponibilă pe dispozitive Android și iOS.
Biletele sunt disponibile în sistem online pe www.bilete.ro și în Rețeaua Bilete.ro. Toate biletele cumpărate anterior datei de 7 mai 2024 (prin platformele entertix și myticket) rămân valabile. Biletele se pot achiziționa și de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021 314.68.00). Pentru programul casei de bilete, vă rugăm să consultați site-ul oficial www.orchestreradio.ro – secțiunea Bilete.
Albumul este disponibil, la preț de producător, la librăria Editurii Casa Radio din str. Temişana nr. 31 sau prin comandă online pe site-ul editurii (www.edituracasaradio.ro). De asemenea, poate fi achiziţionat de la partenerii de distribuţie.

RADOR RADIO ROMANIA (27 mai 2024)

Articole Recente